Sprijinim performanța în sport

Adrian Laza
Adrian Laza este primul alpinist român care a cucerit toate cele 14 vârfuri de peste 8000 de metri din lume, performanță care îl plasează printre cei mai mari alpiniști ai lumii. Adrian Laza este alpinistul care a dovedit că forța și disciplina nu au vârstă. A început seria ascensiunilor sale la vârsta de 53 de ani, în 2016, cu vârful Cho Oyu. O personalitate remarcabilă, un exemplu de perseverență, pasiune și forță mentală, a cucerit ultimul masiv din palmares, vârful Shishapangma din Himalaya, la începutul lunii octombrie 2024.
Paul Georgescu – Ocean’s Seven
Paul Georgescu a fost distins cu titlul de „Man of the Year 2021” de către World Open Water Swimming Association Awards (WOWSA), cea mai importantă organizație de înot în ape deschise la nivel mondial. Acest premiu prestigios recunoaște realizările remarcabile ale înotătorului român în acest sport extrem.
Paul Georgescu este un model al excelenței și anduranței. Este primul român care a încheiat Ocean' s Seven, unul dintre cele mai dificile proiecte mondiale la categoria înot în ape deschise și a obținut cel mai bun timp al anului pentru ultima sa provocare, canalul Tsugaru din Japonia.
Andrei Stănescu
Andrei Stănescu este un tânăr schior care a reprezentat România la Campionatele Mondiale de Juniori la schi alpin. Este un model de talent și perseverență.
Transylvania Open WTA 250
Transylvania Open este un eveniment de referință în calendarul tenisului feminin internațional. Prin parteneriatul tradițional cu această competiție, susținem performanțele de top atât pe plan local, cât și internațional. Ne dorim să contribuim la dezvoltarea tenisului feminin și să oferim publicului român experiențe sportive memorabile.