Transformăm oportunitățile în profit
Suntem un fond de investiții dinamic și inovator, cu o cultură organizațională solidă. Având o experiență de 30 de ani în investiții, valorificăm ideile și resursele pentru dezvoltarea companiei și îndeplinirea așteptărilor investitorilor. Investind sistematic și consistent, am obținut o rată medie de apreciere a valorii pentru acționari de 13,2% - dividende încasate plus creștere de active, în timp ce am acordat dividende de peste 150 de milioane de euro.
Generăm valoare prin excelență managerială
Experiența bogată și calificările echipei acoperă o arie vastă de domenii de activitate, însumând peste 90 de ani de antreprenoriat și 120 de ani de top management. Analiza de prim rang combinată cu talentul de a selecta oportunitățile și agilitatea în execuție reprezintă un mix ce a condus la realizarea de alfa pur, cu 1,77% mai mare decât rata medie compusă a randamentului tuturor fondurilor de acțiuni din România în ultimii 10 ani.
Strategie performantă, portofolii puternice
Strategia investițională aprobată de acționari și politicile aplicate pe portofolii și testate în timp se reflectă în performanța la nivelul tuturor activelor noastre. Portofoliul listat, structurat în doi piloni strategici, financiar-bancar și energie-utilități, împreună cu abordarea decisivă de creștere a portofoliului private equity oferă investitorilor noștri randamente consistente.
Managementul riscului
Managementul riscului este o componentă esențială a procesului investițional, cu o abordare holistică și procedurată care echilibrează deciziile de business. Profilul nostru global de risc asumat este unul mediu, corespunzător unui apetit la risc mediu.
Evolutie pret actiuni
Actiunea Evergent
Știri evergent
Conferința telefonică referitoare la rezultatele financiare individuale aferente T3 2024
EVERGENT Investments organizează în data de 19 noiembrie 2024, ora 15:00, ora României (CET+1), conferința telefonică în limba română susținută de:
- Claudiu Doroș –Președinte Director general
- Cătălin Iancu – Director general adjunct
- Mihaela Moleavin – Director financiar
EVERGENT Investments raportează un rezultat net de 273,81 milioane de lei, de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat
EVERGENT Investments, companie de investiții listată sub simbolul EVER, raportează un rezultatul net în valoare de 273,81 milioane de lei, de 2,8 ori mai mare decât nivelul bugetat pentru întreg anul 2024.
Rezultatul net este principalul indicator de performanță financiară a companiei, compus din 144,02 milioane de lei profit net și 129,79 milioane de lei câștig net din vânzarea activelor financiare reflectat în rezultatul reportat.
Performanțele EVERGENT Investments:
· 3,505 miliarde de lei - valoarea totală a activelor administrate, în creștere cu 25,2% față de 30 septembrie 2023
· 3,083 miliarde de lei - valoarea activului net, în creștere cu 23,3% față de 30 septembrie 2023
· 3,4327 lei - valoarea unitară a activului net, în creștere cu 25,6% față de 30 septembrie 2023
· 219,8 milioane de lei- investiții strategice în primele noua luni ale anului 2024
· Preocuparea pentru sustenabilitate: peste 59% din portofoliul de active este deținut în emitenți care integrează factorii ESG.
Acționarii EVERGENT Investments dau votul de încredere noului Consiliu de administrație și aprobă oferta publică de cumpărare
Acționarii EVERGENT Investments au votat cu o largă majoritate membrii Consiliului de administrație. Trei membri ai actualului Consiliu au fost realeși: Horia Ciorcilă, Claudiu Doroș și Radu Octavian, împreună cu doi membri noi, independenți: Delia Cataramă și Teodor McCann.
Responsabilitate socială
Credem că succesul unei companii este definit și de valoarea pe care o aduce societății.
Investițiile care creează valoare sunt cele făcute cu entuziasm, iar investițiile performante cresc nivelul de trai nu doar în momentul prezent, ci ridică și standardul de viață pe o perioadă îndelungată, impactând pozitiv, atât mediul economic, cât și cel social. De aceea, misiunea noastră este să generăm valoare pe termen lung pentru investitori, pentru companie dar și pentru comunitatea noastră.